Giovani Becali nu vrea în ruptul capului să plătească pensia alimentară copilului pe care-l are dintr-o relaţie anterioară, motiv pentru care fosta lui iubită vrea să-i scoată bunurile la vânzare.
Becali are de plătit aproape 100.000 de euro băiatului pe care-l are cu Aida Giurumescu, fosta sa iubită, suma reprezentând pensia alimentară retroactivă care nu a fost plătită până acum. Pentru că nu a făcut acest lucru, femeia vrea să-l execute silit, însă pentru a se ajunge acolo trebuie ca fostul impresar să facă partajul cu soţia sa. Procesul a fost deschis în urmă cu un an, au avut loc mai multe termene de judecată, dar nu a fost pronunţată până acum vreo decizie.
Avocatul Aidei Giurumescu a declarat pentru CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, că judecătorii nu pot lua deocamdată o decizie în acest caz deoarece nu s-a făcut evaluarea a două apartamente care fac obiectul procesului. ”Expertul nu poate intra deocamdată în locuinţe pentru a le evalua, aşa că trebuie să mai aşteptăm. Cei care locuiesc acolo nu vor să permită accesul, de asta se întârzie”, a declarat Zamfirica Iacob. Fosta iubită a lui Giovani speră ca instanţa să aprobe cererea ei, iar Giovani şi Stella, soţia sa, să fie obligaţi să facă partajul.
Dacă se va întâmpla acest lucru, partea fostului impresar va fi scoasă la licitaţie, iar suma obţinută din vânzare va ajunge la copilul pe care acesta îl are cu Aida. Potrivit termene.ro, judecătorii vor lua din nou în discuţie cazul în luna septembrie.
Înainte să fie închis, Becali a solicitat reducerea pensiei alimentare pentru fiul său, Bernhard, în vârstă de 13 ani, pe care l-a dat în judecată, instanţa a acceptat cererea şi a redus-o de la 725 euro lunar la 2.313,5 lei lunar. Aida Giurumescu nu a cedat şi a spus că va demonstra că Becali are o situaţie financiară care îi permite să achite pensia alimentară. Valoarea acesteia a fost stabilită de instanţa din Austria, ţară în care Aida Giurumescu este stabilită împreună cu fiul său, şi unde s-a judecat procesul de paternitate intentat de aceasta lui Giovani.